Ieri mi-am amintit de toamna,daca as fi lasat-o sa-mi spuna seara aia tot ce avea de spus,daca nu as fi insistat sa plece pt totdeauna,poate nu s-ar fi urcat in avion.Avea toata viata aici,avea totul dar era nefericita.Poate de-aia a si plecat fara un ramas-bun.Adica oricare ar fi circumstantele nu pleci fara un ramas-bun,pur si simplu nu faci asta.Mai ales dupa toate secundele arse impreuna,eu nebun,ea hippie,eu sacadat,ea punctuala(pe naiba!).M-am intalnit ieri cu o amica de-a ei,i-am povestit,mi-a dat dreptate: pur si simplu nu pleci asa.Dar si eu sunt plin de mandrie,stiam ca pleaca,intotdeauna stiu…simt.Am vrut sa vad daca a gasit ceva bun in astea cateva luni,ceva care sa o determine sa poata sa-si ia la revedere.Am lasat prea multe in urma,ea a lasat mult mai multe,i-a fost greu sa ma mai vada,stiind ca e pt ultima oara,da,stiu ca ti-a fost greu.Si mie mi-ar fi fost greu sa-i mai car inca o data geamantanele roz.Poate totusi mi-ai facut cu mana de-acolo,de sus;poate ai ales varianta cea mai buna,dar in mod sigur nu vom uita ziua aia in care a inghetat.Am inghetat toti,eu,tu…timpul.Am ales sa te pastrez in minte ca in acea dimineata,ca intr-un cub de gheata.Dasvidania!
life
